Articolul explorează rolul complex și adesea controversat al istoriei în înțelegerea și modelarea profesiilor sociale, inclusiv a activităților pentru tineret.

PROFESIONALIZAREA ȘI CRISA DE ÎNCREDERE

Pentru început, autorul abordează tema profesionalizării în domeniul social și criza de încredere care o însoțește.

Profesionalizarea incompletă:

Lorenz începe prin a sublinia că profesionalizarea în domeniul social este adesea incompletă. El compară profesiile sociale cu profesiile tradiționale, precum medicina sau dreptul, și observă că profesiile sociale nu au atins același nivel de recunoaștere și autoritate.

Lipsa de control și autoritate: Spre deosebire de profesiile tradiționale, care au un control strict asupra accesului la profesie, a conținutului formării și a domeniilor de practică, profesiile sociale se confruntă cu următoarele dificultăți:
Stabilirea reputației: Profesioniștii din domeniul social întâmpină dificultăți în a-și stabili o reputație solidă și respectată în ochii publicului.
Controlul accesului la profesie: Nu există un control strict asupra cine poate practica o profesie socială, spre deosebire de profesiile tradiționale, care au examene de licențiere și cerințe stricte de acreditare.
Controlul asupra formării profesionale: Profesioniștii din domeniul social au mai puțin control asupra conținutului curriculum-ului și a standardelor de formare, ceea ce poate duce la o varietate de abordări și la o lipsă de coerență în practică.
Controlul asupra domeniilor de practică: Domeniile de practică ale profesioniștilor din domeniul social sunt mai puțin clar definite și delimitate decât în cazul profesiilor tradiționale, ceea ce poate duce la suprapuneri și confuzii cu privire la rolurile și responsabilitățile acestora.
Aspirația către profesionalizare: În ciuda acestor provocări, profesionalizarea rămâne un obiectiv importantpentru profesiile sociale. Aceasta implică:
Tranziția de la formele pre-profesionale de practică la o abordare mai rațională și bazată pe teorie.
Implementarea unor cursuri de formare certificate, care să conducă la o practică aprobată și recunoscută.
Adoptarea unei abordări științifice și raționale, similară cu cea din profesiile tradiționale.

În concluzie, Lorenz subliniază că, deși profesionalizarea este un obiectiv important pentru profesiile sociale, acestea se confruntă cu provocări semnificative în atingerea acestui obiectiv. Lipsa unui control strict asupra accesului la profesie, a formării și a domeniilor de practică, precum și dificultatea de a-și stabili o reputație solidă, fac ca profesionalizarea în domeniul social să fie adesea incompletă. Cu toate acestea, aspirația către profesionalizare rămâne puternică, iar profesiile sociale continuă să caute modalități de a-și consolida statutul și autoritatea.

Raționalizarea și distanțarea de trecut:

Lorenz subliniază că, deși profesionalizarea a fost un obiectiv important pentru domeniul social, aceasta a avut și un efect secundar negativ.

Raționalizarea ca obiectiv al profesionalizării: autorul explică faptul că profesiile sociale au căutat să se emancipeze de formele pre-profesionale de practică, adoptând o abordare rațională și bazată pe teorie, similară cu cea a profesiilor tradiționale precum medicina sau dreptul. Această raționalizare a implicat:
Dezvoltarea de teorii și concepte care să fundamenteze practica.
Implementarea de cursuri de formare certificate, care să ofere profesioniștilor cunoștințele și abilitățile necesare.
Stabilirea unor standarde și proceduri clare pentru a asigura calitatea serviciilor oferite.
Distanțarea de rădăcinile istorice și culturale: Cu toate acestea, această raționalizare a avut și un efect secundar negativ, și anume distanțarea profesiilor sociale de rădăcinile lor istorice și culturale. Accentul pus pe teorie și pe abordarea științifică a dus la o percepție a acestor profesii ca fiind atemporale și universale, independente de contextul social și cultural în care operează.
Consecințele negative ale distanțării: Această distanțare de trecut a contribuit la o criză de încredere din partea publicului. Practicile moderne și abstracte ale profesioniștilor din domeniul social pot fi percepute ca fiind reci, impersonale și deconectate de realitatea și experiențele oamenilor. Publicul poate avea dificultăți în a se identifica și a se conecta cu aceste practici, ceea ce poate duce la o scădere a încrederii în profesioniști și în serviciile pe care le oferă.

În concluzie, Lorenz evidențiază faptul că, deși raționalizarea și profesionalizarea au fost obiective importante pentru domeniul social, acestea au avut și consecințe negative neintenționate. Distanțarea de rădăcinile istorice și culturale a contribuit la o criză de încredere din partea publicului, care are dificultăți în a se conecta cu practicile moderne și abstracte ale profesioniștilor. Această observație subliniază importanța recunoașterii și valorificării contextului istoric și cultural în practica profesiilor sociale, pentru a asigura o mai bună înțelegere și o relație de încredere cu beneficiarii serviciilor.

Factori care amplifică criza de încredere:

Procesul de emancipare al societății: Cetățenii cer o mai mare responsabilitate și transparență din partea serviciilor publice și a sistemelor de expertiză, ceea ce pune sub semnul întrebării autonomia tradițională a profesiilor.
Principiile neoliberale: Acestea promovează extinderea principiilor pieței la servicii și tranzacții care anterior erau organizate fără a ține cont de alegerile utilizatorilor non-experți. Aceasta este percepută ca o amenințare la adresa privilegiilor și autonomiei profesiilor și a organizațiilor, în special a celor de stat.
Limitările raționalității și științei: Promisiunea modernității și a progresului, pe care se bazează profesiile tradiționale, nu poate fi întotdeauna îndeplinită. Cazurile de malpraxis și eșecurile în a găsi soluții universale la problemele sociale subminează încrederea publicului în raționalitate și știință ca principii călăuzitoare.
Căutarea identității: Globalizarea și creșterea diversității culturale au accentuat importanța identității și a apartenenței la un grup. Cetățenii caută să fie înțeleși și reprezentați de profesioniști care împărtășesc o identitate comună, ceea ce pune sub semnul întrebării universalismul abstract promovat de profesiile moderne.

În concluzie, Lorenz evidențiază complexitatea profesionalizării în domeniul social și criza de încredere cu care se confruntă aceste profesii. Această criză este cauzată de mai mulți factori, inclusiv de distanțarea de rădăcinile istorice, de creșterea cerințelor de responsabilitate și transparență din partea societății și de limitările raționalității și științei în rezolvarea problemelor sociale. Înțelegerea acestor factori este esențială pentru a putea redefini și consolida rolul și legitimitatea profesiilor sociale în societatea contemporană.

OPORTUNITATEA OFERITĂ DE ACEASTĂ CRIZĂ

Autorul susține că actuala criză de încredere în profesiile sociale, inclusiv în activitățile pentru tineret, poate fi privită ca o oportunitate.

Contextul crizei:

Schimbări sociale și politice: Lorenz observă că există o creștere a studiilor istorice în domeniul profesiilor sociale, care coincide cu o ruptură în relația societății cu istoria. Pe de o parte, epoca post-1989 a fost caracterizată ca „sfârșitul istoriei”, marcând o perioadă în care marile ideologii nu se mai află în conflict. Pe de altă parte, societățile sunt din ce în ce mai preocupate de propriile istorii naționale sau etnice, adesea instrumentalizate în scopuri politice.
Căutarea identității: În acest context, identitățile sunt redefinite, iar revendicările de identitate și autoritate trebuie legitimate în termeni noi. Lorenz subliniază importanța crescândă a întrebărilor legate de identitate în toate contextele sociale și în politicile sociale, ca reacție la globalizare și la amenințarea unei omogenizări culturale.

Oportunitatea de reexaminare și reconciliere:

În acest context de schimbare și căutare a identității, criza de încredere în profesiile sociale oferă o oportunitate de a reexamina principiile pe care se bazează credibilitatea și autoritatea acestora. În special în domeniul activităților pentru tineret, care se află într-o fază incipientă de profesionalizare, această criză poate fi benefică, deoarece oprește presupunerea automată că profesionalizarea completă este inevitabilă și că orice opoziție față de aceasta este un semn de înapoiere.

Reconcilierea principiilor:

Lorenz argumentează că este momentul potrivit pentru a examina cum pot fi reconciliate principiile activităților pentru tineret cu cele ale profesionalizării. Aceasta implică o analiză atentă a modului în care profesionalizarea ar putea afecta agenda și practicile activităților pentru tineret, precum și a modului în care acestea pot fi adaptate pentru a răspunde nevoilor și aspirațiilor tinerilor într-un context social și cultural în schimbare.

Specificitate culturală și universalitate:

Provocarea acestei reexaminări este de a combina specificitatea culturală cu preocuparea pentru universalitate, adică pentru egalitate și pentru un angajament politic față de transformarea proceselor și structurilor sociale care dezavantajează și exclud tinerii.

În concluzie, Lorenz vede criza de încredere în profesiile sociale ca pe o oportunitate de a reflecta critic asupra principiilor și practicilor acestora, și de a le adapta la contextul social și cultural actual. În domeniul activităților pentru tineret, această criză poate stimula o dezbatere constructivă despre relația dintre profesionalizare și principiile fundamentale ale acestui domeniu, permițând dezvoltarea unor practici mai relevante și mai eficiente pentru tineri.

DOUĂ ABORDĂRI ALE CRIZEI

Lorenz detaliază două abordări principale care încearcă să răspundă crizei de încredere cu care se confruntă profesiile sociale, inclusiv lucrul în domeniul tineretului. Aceste abordări, deși diferite în esență, au în comun faptul că nu reușesc să se angajeze într-un dialog critic și constructiv cu istoria, ceea ce poate avea consecințe negative asupra modului în care aceste profesii își definesc și își legitimează rolul în societate.

Abordarea funcționalistă:

Această abordare se concentrează pe eficiență, punând accentul pe întrebarea „Ce funcționează?”. În contextul ideologiei dominante a pieței libere, serviciile sociale încearcă să se poziționeze pe baza eficacității lor în a răspunde nevoilor și cerințelor clienților, fie că este vorba de stat, comunități sau indivizi.

Critici și limite:

Aistoricitate: Această abordare neglijează sau chiar elimină în mod deliberat orice referință la tradiții, principii, metodologii, sisteme de valori și continuități intelectuale. Prin urmare, ea nu reușește să înțeleagă și să valorifice lecțiile trecutului și să le integreze în practicile actuale.
Neglijarea dimensiunii sociale: Accentul pus pe eficiență și pe satisfacerea nevoilor individuale poate duce la neglijarea dimensiunii sociale a profesiilor sociale. Acestea au un rol esențial în construirea legăturilor sociale și a solidarității între oameni diferiți, iar această abordare funcționalistă poate submina acest rol important.
Esențializarea sau trivializarea diferențelor culturale: În încercarea de a oferi servicii adaptate cultural, această abordare poate duce fie la esențializarea diferențelor culturale, ceea ce poate fragmenta solidaritatea socială, fie la trivializarea acestora, reducându-le la simple alegeri de stil de viață.

Abordarea iconoclastă:

Această abordare face referire la istorie și continuitate, dar într-un mod exagerat și instrumentalizat, pentru a legitima poziții privilegiate sau dominante. Se bazează pe ideea că „noi am fost aici primii”, susținând că anumite teritorii sau competențe aparțin anumitor profesii sau grupuri prin tradiție, fără a mai fi necesară o justificare suplimentară.

Critici și limite:

Consolidarea privilegiilor: Această abordare poate fi motivată de teama de a pierde poziții privilegiate în contextul politicilor sociale neoliberale, care distribuie sarcini și contracte pentru servicii fără a ține cont de granițele sau convențiile profesionale.
Lipsa unei implicări reale în procesele istorice: Utilizarea istoriei într-un mod iconoclast poate împiedica o analiză critică și o înțelegere profundă a proceselor istorice, care implică întotdeauna o interacțiune cu lumea contemporană.
Dominarea interesului propriu: În această abordare, interesul propriu al profesiei prevalează asupra responsabilității sociale, iar istoria și identitatea sunt folosite pentru a consolida privilegii și a menține status quo-ul.

În concluzie, ambele abordări prezentate de Lorenz au limite semnificative și pot avea consecințe negative asupra modului în care profesiile sociale își definesc și își legitimează rolul în societate. O abordare istorică adecvată trebuie să fie critică, reflexivă și să țină cont atât de specificitatea culturală, cât și de universalitate, promovând un dialog autentic cu trecutul și o înțelegere profundă a contextului social și politic actual.

ROLUL CRUCIAL AL ACTIVITĂȚILOR PENTRU TINERET

Lorenz evidențiază rolul crucial pe care activitățile pentru tineret îl joacă în procesul de integrare socială, subliniind tensiunea dintre două abordări fundamentale:

Activitățile pentru tineret ca expresie a "lumii vieții" (Lebenswelt):

Această perspectivă pune accentul pe spontaneitatea și dinamica naturală a proceselor sociale și culturale ale tinerilor. Activitățile pentru tineret sunt văzute ca o extensie a mișcărilor de tineret, care promovează autonomia,căutarea identității și autenticitatea. Această abordare recunoaște tinerii ca agenți activi ai schimbării sociale și ca o sursă de reînnoire și creativitate pentru societate. Cu toate acestea, există și riscul ca această abordare să ducă la instabilitate socială și la contestarea ordinii existente.

Activitățile pentru tineret ca instrument al "sistemului":

Această perspectivă pune accentul pe integrarea tinerilor în societate ca o sarcină organizațională, care necesită structuri, planuri raționale și obiective bine definite. Statul și alte instituții au un rol important în ghidarea și educarea tinerilor, pentru a-i pregăti să devină cetățeni responsabili și productivi. Această abordare poate asigura o mai mare stabilitate socială, dar există și riscul ca ea să ducă la suprimarea creativității și a potențialului de schimbare al tinerilor, transformându-i în simple instrumente ale sistemului.

Tensiunea dintre cele două abordări:

Lorenz argumentează că tensiunea dintre aceste două abordări este o caracteristică definitorie a activităților pentru tineret. De-a lungul istoriei, politicile și practicile din acest domeniu au oscilat între aceste două extreme, reflectând dilema dintre promovarea autonomiei tinerilor și necesitatea integrării lor în societate.

Exemple istorice:

Mișcările de tineret: Acestea ilustrează abordarea „lumii vieții”, prin accentul pus pe spontaneitate, autonomie și căutarea identității. Lorenz susține că mișcările de tineret, precum mișcarea romantică din Germania și Italia sau evenimentele din 1968, reprezintă expresia „lumii vieții”. Aceste mișcări au fost caracterizate prin căutarea autonomiei, identității și autenticității, precum și prin contestarea structurilor și valorilor societății adulte. Ele au jucat un rol important în modelarea politicilor de tineret și chiar a politicilor naționale în general.
Politicile de stat privind tineretul: Acestea reflectă adesea abordarea „sistemului”, prin încercarea de a ghida și controla activitățile tinerilor în scopuri de integrare socială și de menținere a ordinii sociale. Politicile de stat privind tineretul sunt adesea văzute ca o expresie a abordării „sistemului”. Statele au intervenit în domeniul activităților pentru tineret, utilizându-le ca instrument de integrare socială și de menținere a ordinii sociale. Aceasta a implicat crearea de structuri, implementarea de planuri raționale și stabilirea de obiective utilitare pentru a ghida și controla activitățile tinerilor.

Așadar, Lorenz subliniază că ambele abordări sunt necesare și că tensiunea dintre ele nu trebuie rezolvată prin alegerea uneia în detrimentul celeilalte. În fiecare context specific, este important să se găsească un echilibru între cele două perspective, ținând cont de nevoile și aspirațiile tinerilor, precum și de contextul social și politic mai larg.

IMPORTANȚA UNEI ABORDĂRI ISTORICE CRITICE ȘI DIFERENȚIATE

Autorul accentuează importanța unei abordări istorice critice și diferențiate în înțelegerea și dezvoltarea activităților pentru tineret.

Necesitatea unei abordări critice și diferențiate:

Lorenz argumentează că o simplă examinare a istoriei nu este suficientă. Este necesară o abordare critică, care să pună sub semnul întrebării informațiile și interpretările existente, și o abordare diferențiată, care să țină cont de contextul specific și de complexitatea factorilor implicați.

Înțelegerea profundă a motivelor și strategiilor:

O astfel de abordare permite o înțelegere profundă a motivelor, strategiilor și agendeleor care au stat la baza dezvoltării activităților și politicilor pentru tineret de-a lungul timpului. Aceasta implică:

Analiza critică a surselor istorice: Investigarea și interpretarea critică a documentelor, discursurilor și practicilor din trecut, pentru a înțelege motivațiile și interesele actorilor implicați în dezvoltarea activităților pentru tineret.
Contextualizarea istorică și politică: Plasarea activităților și politicilor pentru tineret în contextul lor istoric și politic specific, pentru a înțelege influențele și constrângerile care au modelat evoluția lor.
Recunoașterea complexității și a contradicțiilor: Evitarea simplificărilor și recunoașterea faptului că istoria activităților pentru tineret este marcată de complexitate, contradicții și tensiuni între diferite abordări și ideologii.

Dezvoltarea competențelor lucrătorilor de tineret:

Această înțelegere profundă a istoriei poate contribui la dezvoltarea competențelor necesare lucrătorilor de tineret, care trebuie să fie capabili să:

Recunoască și să abordeze construcția socială a nevoilor și identităților tinerilor: Să înțeleagă că nevoile și identitățile tinerilor nu sunt fixe și predeterminate, ci sunt construite social și influențate de contextul istoric, cultural și politic.
Să analizeze critic și să interpreteze realitatea socială: Să identifice și să înțeleagă structurile de putere, inegalitățile și discriminarea care pot afecta tinerii și să dezvolte strategii pentru a le combate.
Să adapteze practicile și abordările la nevoile și contextul specific al tinerilor: Să fie capabili să ofere servicii și activități relevante și eficiente, care să răspundă nevoilor și aspirațiilor diverse ale tinerilor.

În concluzie, o abordare istorică critică și diferențiată este esențială pentru o înțelegere profundă a activităților pentru tineret și pentru dezvoltarea unor practici și politici eficiente. Aceasta permite lucrătorilor de tineret să își dezvolte competențele necesare pentru a aborda în mod eficient provocările complexe cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană și să contribuie la construirea unei societăți mai juste și mai echitabile pentru toți.

PROBLEME DE IDENTITATE

Walter Lorenz abordează și complexitatea problemelor de identitate în contextul activităților pentru tineret, subliniind trei dimensiuni cheie: genul, etnia și clasa socială. Întrebarea fundamentală care se ridică este dacă serviciile pentru tineret au rolul de a reproduce sau de a transforma identitățile.

Genul:

Autorul atrage atenția asupra modului în care genul a influențat istoric munca socială și activitățile pentru tineret, subliniind o dominare masculină în acest ultim domeniu.

Tradițional, munca în domeniul tineretului a fost un domeniu masculin, în timp ce asistența socială a fost dominată de femei. Această realitate istorică a avut consecințe asupra modului în care problemele de gen au fost abordate în aceste domenii.
În activitățile pentru tineret, problemele de gen au fost subconceptualizate, adică nu au fost suficient de analizate și luate în considerare. Această lipsă de atenție față de aspectele legate de gen poate fi atribuită, cel puțin parțial, dominării masculine istorice în acest domeniu.
Abia recent, problemele de gen au început să fie abordate în mod explicit în activitățile pentru tineret. Această schimbare reflectă o conștientizare crescândă a importanței egalității de gen și a necesității de a aborda nevoile și experiențele specifice ale tinerilor, indiferent de genul lor.

Lorenz sugerează că o examinare atentă a istoriei problematicii de gen în contextul activităților pentru tineret ar putea oferi puncte de referință utile pentru dezvoltarea viitoare a acestui domeniu. Aceasta ar putea implica o analiză critică a modului în care rolurile de gen tradiționale și inegalitățile de gen au influențat practicile și politicile din domeniul tineretului, precum și identificarea de strategii pentru a promova egalitatea de gen și pentru a asigura că activitățile pentru tineret sunt incluzive și relevante pentru toți tinerii, indiferent de genul lor.

Etnia:

Walter Lorenz abordează și complexitatea problemelor legate de etnie în contextul activităților pentru tineret.

Etnia ca problemă „nouă”: Lorenz observă că, în societățile contemporane, problemele legate de etnie sunt adesea percepute ca fiind noi, în special în contextul imigrației. În aceste societăți, serviciile pentru tineret joacă un rol important în integrarea tinerilor din diverse medii etnice, iar problema serviciilor separate, bazate pe apartenența etnică, este intens dezbătută.
Rădăcinile istorice ale dimensiunii etnice: Cu toate acestea, Lorenz argumentează că activitățile pentru tineret au avut întotdeauna o componentă etnică, chiar dacă aceasta nu a fost întotdeauna recunoscută sau discutată în mod explicit. Această componentă etnică este legată de două aspecte principale:
Construirea națiunii: În multe țări, activitățile pentru tineret au fost folosite pentru a promova un sentiment de identitate națională și pentru a integra tinerii în cultura și valorile dominante ale națiunii.
Tratarea tradițiilor culturale: Activitățile pentru tineret au fost adesea construite în jurul tradițiilor culturale specifice, promovând un anumit set de valori și norme
Identitățile definite cultural au jucat, așadar, un rol important în dezvoltarea activităților pentru tineret. Lorenz observă că multe proiecte pentru imigranți, organizate pe criterii etnice, nu fac decât să imite o practică deja existentă în activitățile pentru tineret „indigene”, care se concentrează pe anumite grupuri religioase sau culturale.
Riscul excluziunii: Lorenz avertizează însă că această abordare poate avea și consecințe negative. Oferirea de puncte de referință pentru formarea identității exclusiv în jurul tradițiilor culturale poate duce la excluziunea și chiar la promovarea unor tendințe rasiste. Prin urmare, este necesară o reflecție critică asupra limitelor unui sentiment legitim de apartenență și asupra modului în care activitățile pentru tineret pot promova incluziunea și respectul pentru diversitate.

În concluzie, Lorenz subliniază că dimensiunea etnică a fost întotdeauna prezentă în activitățile pentru tineret, chiar dacă nu a fost întotdeauna recunoscută în mod explicit. Este important să înțelegem această dimensiune și să o abordăm într-un mod critic și constructiv, pentru a asigura că activitățile pentru tineret promovează incluziunea și respectul pentru diversitate, evitând în același timp riscul excluziunii și al discriminării.

Clasa socială:

Autorul subliniază că diviziunile de clasă au fost o caracteristică importantă a mișcărilor și activităților pentru tineret de-a lungul timpului.

Diviziuni de clasă în mișcările de tineret:

Conflicte ideologice: Au existat conflicte între inițiativele care promovau apartenența la clasa muncitoare ca o valoare pozitivă în formarea identității și cele care încercau să conteste această socializare și să impună o agendă de „îmbunătățire” a tinerilor defavorizați.
Identitate neutră din punct de vedere al clasei: Adesea, aceste din urmă inițiative urmăreau să creeze o identitate neutră din punct de vedere al clasei pentru tineri și să promoveze incluziunea socială, dar uneori acest lucru a avut efecte discriminatorii neintenționate.

Sportul ca exemplu de diviziune de clasă

Lorenz folosește sportul ca un exemplu clar al modului în care diviziunile de clasă s-au manifestat în activitățile pentru tineret.

Sportul ca mijloc de evadare: Succesul în activități sportive precum boxul sau fotbalul era adesea prezentat ca o modalitate de a scăpa de constrângerile clasei sociale, dar acest lucru se realiza de obicei doar la nivel individual.
Sportul ca instrument de consolidare a diviziunilor de clasă: În multe societăți, apartenența la cluburi sportive de elită a facilitat accesul la poziții de putere și privilegiu pentru tinerii din clasa de mijloc.
Estomparea diviziunilor, dar nu dispariția lor: Comercializarea sportului și a activităților de petrecere a timpului liber a estompat o parte din aceste distincții, dar cluburile de tineret pot încă juca un rol în formarea identității și în crearea unui sentiment de apartenență, protejând tinerii de anonimat și excluziune socială.

Deci, autorul subliniază că diviziunile de clasă au fost o realitate istorică în activitățile pentru tineret, manifestându-se în diferite moduri, inclusiv prin conflicte ideologice și prin accesul inegal la oportunități. Deși unele dintre aceste diviziuni s-au estompat în timp, ele pot persista în forme mai subtile, iar activitățile pentru tineret pot juca un rol important în abordarea acestora și în promovarea incluziunii sociale.

Așadar, Lorenz subliniază că problemele de identitate sunt complexe și inevitabil legate de agende politice. Prin urmare, o reflecție istorică asupra activităților pentru tineret trebuie să ia în considerare implicațiile politice ale acestora, chiar și atunci când identitatea este construită într-un sens aparent nepolitic. Această analiză critică poate ajuta la dezvoltarea competențelor necesare lucrătorilor de tineret pentru a recunoaște și a aborda construcția socială a nevoilor și identităților, contribuind astfel la o practică mai incluzivă și mai eficientă.

CONCLUZIE

În concluzie, Lorenz subliniază că reflecțiile istorice pot duce la incertitudine și relativitate, deoarece nu există răspunsuri eterne și univoce în istorie. Cu toate acestea, el argumentează că implicarea în istorie este esențială, deoarece ne permite să înțelegem relativitatea perspectivelor și să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre în cunoștință de cauză.

Copilăria și tinerețea - construcții sociale

Lorenz subliniază că aceste concepte nu sunt date biologice, ci construcții sociale care variază în funcție de epocă și cultură. Această perspectivă relativistă ne obligă să abordăm munca în domeniul tineretului cu umilință, recunoscând limitele propriilor perspective și asumpții.

Responsabilitate și riscuri:

Înțelegerea istoriei ne confruntă cu vina colectivă pentru suferința provocată copiilor și tinerilor în trecut, adesea în numele unor intenții pedagogice bune. Această confruntare cu trecutul ne reamintește de relativitatea tuturor perspectivelor și de responsabilitatea enormă pe care o avem față de tineri, chiar și cu riscul de a ne confrunta cu propria vină istorică.

Echilibrul între responsabilitate și protecție:

Lorenz subliniază că găsirea echilibrului între a oferi tinerilor mai multă responsabilitate și a-i proteja de rău nu este o chestiune care poate fi rezolvată prin principii științifice sau morale abstracte. Acest echilibru trebuie negociat constant, în fiecare nouă generație și în fiecare context cultural și politic specific.

Referința la umanism:

Lorenz sugerează că răspunsul la incertitudinea și relativitatea generate de reflecția istorică poate fi găsit într-o referință fragilă, istorică și subiectivă la umanism. El definește umanismul ca un proiect incomplet, fără puncte de referință fixe, care transcende în permanență granițele și categoriile.

În esență, concluzia articolului evidențiază importanța reflectării asupra istoriei pentru a înțelege complexitatea și provocările activităților pentru tineret. Această reflecție ne poate ajuta să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, să recunoaștem relativitatea perspectivelor și să abordăm munca în domeniul tineretului cu umilință și cu o conștientizare profundă a contextului social, cultural și istoric.

În plus, Lorenz sugerează că umanismul, deși un proiect incomplet și complex, poate oferi o sursă de inspirație și un cadru etic pentru activitățile pentru tineret, încurajându-ne să depășim competențele tehnice și să ne concentrăm pe realizarea potențialului uman într-un context social.

^[1] LORENZ, Walter, The function of history in the debate on social work - The history of youth work in Europe and its relevance for youth policy today, Edited by Griet Verschelden, Filip Coussée, Tineke Van de Walle and Howard Williamson, Council of Europe, 2009 978-92-871-6608-1, p.19-29