De ce Ziarul Tinerilor în Timișoara?

Având în vedere că, în Timișoara, sunt prea puține publicații autohtone și, cu atât mai mult simțim lipsa și nevoia celor dedicate exclusiv aducerii în prim-plan a sectorului de tineret din Timișoara, chiar de către tineri, Organizația pentru Educația Nouă (OpEN), în calitate de inițiator și coordonator, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Dezvoltare a Tineretului (CSDT), am demarat acest proiect, susținut de către Primăria Municipiului Timișoara prin co-finanțare.

Care este scopul publicației?

Această publicație urmărește atât stimularea participării publice a tinerilor, cât și optimizarea activităților de identificare a nevoilor tinerilor, precum și susținerea creației și expresiei artistice ale acestora. Mai exact, ZIARUL TINERILOR este publicația în care își găsesc cel mai bine locul articolele scrise de tineret, despre tineret, pentru tineret. Și, pentru că dorim să împărtășim aceste povești și turiștilor sau celor nou-veniți în Timișoara, publicația va conține, pe lângă articolele în limba română și articole bilingve (română-engleză) sau doar în limba engleză (dacă autorii sunt tineri care locuiesc în Timișoara, dar care nu scriu în limba română).

Articolele sunt doar începutul unei dinamice povești de toamnă!

ZIARUL TINERILOR va avea 3 ediții, a câte 2000 de exemplare, care vor fi distribuite gratuit în cafenele, biblioteci, universități etc.

CALENDARUL detaliat al evenimentelor:

  • 27 August 2017 (ora 13:00) – termen limită pentru autori să trimită articolele pentru Ediția I a ZIARULUI TINERILOR (ziarultinerilor@educatianoua.ro);
  • 5 Septembrie 2017 – „OpEN Timisoara YOUTH NEWSPAPER I”
  • 2 Octombrie 2017 (ora 13:00) – termen limită pentru autori să trimită articolele pentru Ediția a II-a a ZIARULUI TINERILOR (ziarultinerilor@educatianoua.ro);
  • 10 Octombrie 2017 – „OpEN Timisoara YOUTH NEWSPAPER II”
  • 23 Octombrie 2017 (ora 13:00) – termen limită pentru autori să trimită articolele pentru Ediția a III-a a ZIARULUI TINERILOR (ziarultinerilor@educatianoua.ro);
  • 3 Noiembrie 2017 – „OpEN Timisoara YOUTH NEWSPAPER III”

Te vrem PE TINE! Ce trebuie să faci?!

Da, exact pe tine te vrem – pe tine, tânărul care locuiești în Timișoara, indiferent că te-ai născut aici, doar studiezi aici sau abia te-ai mutat. Nu contează dacă scrii doar în limba română sau doar în limba engleză. Nu contează dacă ai mai publicat. Ce contează este determinarea ta! Așa că, pe lângă articol, te rugăm să ne trimiți motivația ta de a participa la acest proiect, de ce ți-ai dorit să scrii și de ce ai ales ZIARUL TINERILOR (1500-2000 de caractere cu spații).

Cum să fii jurnalistul care scrie despre TINERETUL timișorean?!

Ai întâlnit vreun tânăr de succes care locuiește în Timișoara? Ai luat contact până acum cu organizații de și pentru tineret din orașul nostru? Ai participat sa știi că vor avea loc în curând, aici,  evenimente de, cu sau pentru tineri? Dacă da, atunci scrie un articol despre asta! Alege-ți un subiect, documentează-te, scrie și dă telefoane, întâlnește sursa subiectului tău și apoi scrie articolul (dacă este bilingv, cu atât mai bine). Nu trebuie să fie lung: aprox. 4000 de caractere cu spații / articol.

Îți oferim și un mic îndrumar (care nu este obligatoriu), după cum urmează:

  1. Dacă articolul tău este despre un tânăr (14-35 de ani) de succes care locuiește în Timișoara, poate evidenția următoarele:
  • Numele și vârsta;
  • Despre ce este reușita?
  • Cum a obținut succesul? Traiectoria.
  • Ce face în prezent și care sunt planurile de viitor?
  • Cum ar descrie profilul tânărului timișorean?
  • Cum crede că tinerii timișoreni pot contribui la dezvoltarea orașului?
  • Cum își imaginează că ar arăta Timișoara – Capitala tuturor tinerilor de pe întreg continentul, în anul 2020?
  1. Dacă articolul tău este despre o organizație de sau pentru tineret din Timișoara, poate evidenția următoarele:
  • Denumirea ONG-ului
  • Parcurs istoric, evenimente & proiecte de tineret marcante
  • Către ce se îndreaptă?

Dacă articolul include un interviu cu unul sau mai mulți reprezentanți ai ONG-ului, acesta poate continua, după cum urmează:

  • Cum ar descrie profilul tânărului timișorean?
  • Ce provocări întâmpină un ONG în domeniul lucrului cu tinerii?
  • Cum crede că tinerii timișoreni pot contribui la dezvoltarea orașului?
  • Cum își imaginează că ar arăta Timișoara – Capitala tuturor tinerilor de pe întreg continentul, în anul 2020?
  1. Dacă articolul tău este despre un eveniment de, cu sau pentru tineri, care a avut loc de curând sau va avea loc în curând în Timișoara, poate evidenția următoarele:
  • Denumire
  • Cine îl organizează?
  • Parcurs istoric (dacă nu este la prima ediție)
  • Tema (agenda)
  • Descrie impactul asupra tinerilor urmărit
  • Dată și locație

De asemenea, te rugăm să atașezi poze, de foarte bună calitate, cu persoana intervievată, de la repetițiile evenimentelor următoare, poze din arhiva organizației, poze de la edițiile precedente ale evenimentelor viitoare etc.

Indiferent de subiectul ales, te rugăm să începi sau să închei articolul cu părerea ta: De ce crezi că subiectul acela aduce un surplus tinerilor cititori?

În încheiere, te încurajăm încă o dată să te implici. Noi îți suntem alături și, împreună, vom reuși să aducem articolul tău în cea mai bună formă către tânărul cititor.

Mult spor!

 

 

This project supports